Destine – Doina Mustățea

6,00 

Ideea acestei cărți a luat naștere în urma unei activități pe care o dezvolt de ceva vreme cu ajutorul unui grup de prieteni, activitate care este strâns legată de voluntariat și binefacere.
Ideea de a dărui ceva util sau chiar de strictă necesitate unui copil sau unui bătrân, lipsiți de posibilități materiale, a prins repede în rândul prietenilor mei iar grupul, care inițial era format din 7-8 prieteni cu care mă cunosc din copilărie pentru că ne-am născut și am crescut în aceeași localitate, s-a mărit atât de repede, încât, într-o bună zi, mi-am dat seama că ajung la mine donații care trebuiau trimise la cei defavorizați din România, de la oameni pe care nu-i cunoșteam, dar care au auzit de la prietenii mei despre activitatea noastră și au dorit să își aducă contribuția. Sămânța ideii de a scrie o carte în scop caritabil, a prins rădăcini când, într-o zi, am ajuns la ușa Cenaclului literar românesc de la Roma și, odată intrată acolo, nu mi-a mai venit să mai plec. În rândul membrilor Cenaclului am găsit oameni deschiși noului literar, cu mari înclinații către creație, un grup omogen, ceea ce contează mult într-un mediu care să te inspire -prietenia. Doina Mustățea

Pentru a intra în posesia acestui volum, contactați autoarea: Doina Mustățea

Stoc epuizat

Descriere

Un debut dedicat cu sufletul celor năpăstuiți: Destine, Doina Mustățea –Viața își spune poveștile ei – o colecție de texte impresionante despre experiențele trăite și o suită de poeme ale autorilor care și-au exprimat adeziunea la unul dintre cele mai serioase proiecte de voluntariat ideate și puse în faptă de către Doina Mustățea. Strânge bunuri și fonduri pentru copiii nevoiași din România și deja a ajutat foarte multe familii, sprijinită de o parte din comunitatea românilor din Italia. Această carte este destinată strict scopurilor caritabile. Cartea a fost editată în regim propriu de către autoare, scriitorii care și-au arătat disponibilitatea să participe au fost mult mai mulți și, probabil, vor apărea în edițiile viitoare.

Merită citită din cel puțin două motive: autenticitatea conținutului și…  pentru noblețea scopului ei.

Pentru a intra în posesia acestui volum, contactați autoarea: Doina Mustățea

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Destine – Doina Mustățea”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *