Descriere
Angela Nache Mamier – un căutător avid de comori în marea de cuvinte – reușește să surprindă prin selecțiile făcute, incluzând în volumul ,,Matrițe stilistice din lirica de azi” scrieri remarcabile ale unor autori care fac cinste literaturii contemporane românești.
Având în spate un bagaj vast de cunoștințe în domeniul literar, dumneaei punctează creații autentice, scoțând la lumină valori de necontestat din lirica actuală. Ca atent cititor am avut parte de trăiri fără precedent, într-o perioadă în care am crezut că poezia nu mai are nimic de spus, că a fost mutilată de dorința acerbă a stiharilor vremii de a obține faimă cu orice preț.
Iată că această carte dezminte ideea abundenței de poezii epatante, ori, la polul opus, a celor naive, limitate sau repetitive, imitând zestrea lăsată de nemuritori. S-a dovedit încă o dată în plus că adevăratele valori nu dau din coate pentru a fi validate de comisii anonime, ci stau smerite în umbra modestiei, precum autorul volumului prezent – Angela Nache Mamier – scriitor, traducător și critic desăvârșit care, deși departe de casă, este atât de aproape de contemporanii săi, evidențiindu-i în acest volum. Chapeau! – (Claudia Minela)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.