vămile pâinii – de Vasile Tudorache

25,00 lei

Cântul vămilor și al pâinii totodată. O pledoarie în rime pentru întoarcerea la matcă a acelora care au luat drumul pribegiei, emigranții români. Debutul în volum, pentru autor, vine ca o împlinire personală și ca o dovadă clară sieși că și-a păstrat identitatea, nu a uitat de unde a plecat, fiindcă asta este cumplita frică a oricărui emigrant  – completa lui dezrădăcinare.

Să parcurgi vămile pentru o pâine și să petreci aproape două decenii printre străini, este o încercare deloc răsplătită prin acei câțiva bănuți în plus față de cât ar fi putut câștiga acasă. Un fapt demn de toată stima este modestia ca trăsătură de caracter, ceea ce dovedește smerenia și cei șapte ani de acasă.

Stoc epuizat

Descriere

 

~ merg cântând ~
nu-mi pasă de bătrânețe
ca o negură coboară
scutul meu de tinerețe
o doboară

nu îmi pasă nici de ura
celor care nu mă vor
eu zâmbesc și astup gura
tuturor

nu îmi pasă dacă drumul
pe alocuri e surpat
îmi croiesc în viață unul
separat

nu îmi pasă nici de vise
care nu se împlinesc
încerc lucruri interzise
cât trăiesc

de nimic astăzi nu-mi pasă
de e ploaie sau e vânt
am făcut de toate-n viață
merg cântând

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.